Cei doi Calugari si Triatlonul Inghetat

Intr-un univers paralel as fi mers la cursa Winter Tri pentru a 5 a oara, as fi adus ca de obicei la start versiunea mea mai competitiva, as fi alergat in primul start de mi-as fi rupt plamanii, as fi biciclit cu frica in san dar hotarata si as fi inotat la maxim catre linia de finish stiind ca am dat TOT ce am avut in ziua aia. La final as fi contorizat iarasi cateva minute inbunatatire fata de anul trecut si mi-as fi spus, ca in fiecare an, ca sezonul de triatlon a inceput.

In universul asta insa lucrurile au stat altfel. M-am asezat in startul 3, o varianta mult mai inceata si mai pufoasa a mea, dupa 8 saptamani de probleme de sanatate si accidentari. O varianta mai bandajata, mai descurajata si mai confuza a mea. Dar la start, acolo in ultimul rand lucrurile astea nu contau, caci triatlonul asta a fost despre Dragos, fratele meu, care era aliniat langa mine. 

Fratele meu a venit de multe ori sa ma incurajeze la curse de pe margine, chiar si la Ironman Mallorca, iar anul asta a inceput sa il manance microbul triatlonului si a decis sa ia startul la primul tri. Sigur, ar fi trebuit sa bage si un pic de antrenament in sistem, insa iarna a fost lunga si grea, iar prioritatile altele, insa pentru un Winter tri la Izvorani mie mi s-a parut suficient si l-am incurajat sa participe chiar si fara pregatire specifica.

Winter tri este de obicei o cursa foarte scurta si usoara (*aceasta este o oferta cu stelute, supusa unor termene si conditii meteo, deci teapa, ca anul acesta a fost o cursa grea). I-am promis ca vom lua startul impreuna si vom parcurge macar o parte din traseu “in familie” – nu stiam cum va reactiona piciorul meu scos pentru prima oara la alergat si biciclit offorad dupa atata recuperare deci mai mult de atat nu puteam sa promit.

A fost o placere sa parcurg alergarea si bicicleta alaturi de Dragos, zambind si interactionand cu concurentii si voluntarii de pe traseu. Am primit o doza de buna dispozitie de la fiecare prieten, concurent, voluntar sau organizator care glumea ca am gresit vitezele sau ca vorbesc prea mult si ma intrec mult prea putin. Si asta a fost o parte importanta din triatlonul “in familie”, si asta e pana la urma motivul pentru care vin in fiecare februarie la Winter Tri. Pentru ca iarna e lunga, si oamenii astia fac parte din lumea mea.

Lui Dragos i-a fost inevitabil, greu – dar cred ca intr-un mod masochist i-a placut caci suntem facuti din acelasi aluat si stiu sigur ca undeva anii de sport din copilarie au lasat niste urme adanci. Padurea a fost neprietenoasa, plina de sleauri inghetate si de zone alunecoase insa am incercat sa il incurajez ca sa terminam cu bine cei 5km de alergare. E mai mare decat mine cu 8 ani, dar acum a fost randul meu sa fiu cea care are grija de el :)

La bicicleta insa aproape ca nu am putut sa ma tin dupa vitezistul asta, iar traseul foarte tehnic nu i-a pus probleme - clar cand s-a impartit curajul in familia Calugaru s-au facut niste greseli de gramaj caci la mine nu au mai ajuns decat firimituri. Cu atat mai mult dupa 18 zile de recuperare medicala, si mult prea multe ore de fizio si kinetoterapie eu sunt in punctul in care suflu si in iaurt si scuip si in san, asa ca mi se parea ca ma paste o accidentare la fiecare dezechilibrare.

In plus pedalaltul pe mocirla si gheata se face mai in forta iar muschii mei femurali si tendonul de pe sold nu pareau sa aprecieze ocazia de a munci pe bune. Ce sa mai, m-a facut fratemiu la bicla! Noroc ca am avut si o portiune pe fiecare bucla absolut nepedalabila (cel putin noi in startul 3 am gasit o mocirla totala pe offroad) si reuseam sa il prind din urma alergand pe langa bicicleta.

In tranzitia 2 catre bazin ne-am despartit. Dragos are aparent un stil mult mai … ardelenesc de a se schimba de haine si parea ca isi aranjeaza toalele pe umerase. Eu, dupa ani de zile de experienta cu tranzitii unde fiecare secunda conteaza mi-am aruncat hainele ude sub bicicleta si m-am trezit ca il astept desculta in trisuit dardaind de frig (de fapt …nu imi mai simteam degetele de la picioare inca de la tura 2 de bicla) asa ca dupa cateva strigate de “hai hai” am fugit la caldura bazinului.

La inot oricum urma sa fim repartizati pe culoare separate, si oricum nu puteam sa inotam in paralel asa ca mi-am vazut de treaba. Intai am stat un pic de vorba cu prietenii din tribune (multumesc pentru incurajari!) si apoi m-am indreptat relaxata catre bazin. Un organizator ma vede si ma avertizeaza sa nu sar …aparent paream pusa pe fapte mari insa gandurile mele erau in cu totul alta parte. Fara griji, azi e la bazin sora mea geamana, aia care nu se uita la ceas!

Mi-am pus casca si ochelarii si m-am prelins fericita ca dau de apa calda. Sublim! Am inotat cu ceva zvac cei 500 de metri si apoi am trecut linia de finish zambind si bucurandu-ma pentru darul de a putea alerga si pedala si inota din nou. De nepretuit!

Am ramas langa bazin pana a terminat si Dragos proba lui de inot. Asta a fost punctul nevralgic si oboseala si-a spus cuvantul asa ca mi-am scos de la naftalina toate armele motivationale. L-am incurajat, l-am imbarbatat si i-am dat indicatii la fiecare capat de bazin, iar la linia de finish, bucuria lui a fost si bucuria mea.

Asta a fost Winter tri, varianta in familie. Va pupa, Andreea si Dragos Calugaru (a.k.a “the monks”)

PS1: Multumesc pentru poze: Radu Cristi (Donez Amintiri), Tri Challenge

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.