Ratacita in mare … dulce descalificare

Sambata m-a gasit pe plaja din Venus, unde urma sa particip la primul meu triatlon olimpic (1.5km/40km/10km) dupa foarte mult timp: No Stress Triatlon Callatis. Imi lipise, cred! Cursele scurte sunt mai linistite, presiunea e aproape inexistenta si … e genul de cursa care iti permite sa te bucuri de triatlon si de  petrecerea de dupa :).

Venisem la cursa ca sa ma joc de’a triatlonul dupa iarna. Vroiam pur si simplu sa exersez toate punctele cheie inainte de Ironman (bataia de la start, confuzia din tranzitie, adrenalina de la bicicleta, sfarseala de la alergare) iar ziua se anunta cu conditii vitrege.

Vantul batea cu indarjire iar marea era foarte agitata - sincer eu nu am crezut ca vom inota insa intr-un final startul ne-a aruncat in bratele furioase ale Marii Negre. Wow, ce valuri, ce curenti! A fost nebunesc si …mi-a placut mult.  

Traseul era aparent destul de simplu: 2 balize albastre, 3 balize rosii, insa distantele maricele, lipsa de vizibilitate, valurile uriase si curentii care te amestecau in toate directiile faceau misiunea de orientare dificila. Adauga la asta si busculada generala, maini si picioare care zboara in toate directiile si ai o reteta fabuloasa pentru un inot de neuitat - nu il voi uita niciodata, stati sa vedeti de ce :)

Balizele se succed una cate una, eu ma iau dupa alti colegi si ies din apa dupa un inot ce imi parea minunat. Nimic nu mi-a atras atentia, poate doar faptul ca traseul era mai putin aglomerat pe ultima parte insa mi-am zis ca probabil valurile au intins grupul.

O data la mal, ma agat cu mainile de nisip si ma ridic in picioare balanganindu-ma in valuri. Alex imi striga entuziasmat ca sunt a 2 a fata. Uuu …ce dragut! Apoi insa ma loveste in moalele capului cu cateva cuvinte neverosimile “Stefania la 30 de secunde”. Zdrang, game over!

Ma opresc ca traznita pe culoarul catre tranzitie. Nu stiu cum, de ce si in ce fel, dar un lucru este cert: acest triatlon s-a incheiat pentru mine! Stefania este o inotatoare profesionista, ea iese de obicei cu 7 minute inaintea mea din apa si eu nu mai cred in miracole. Fir’ar sa fie …am ratat o baliza pe undeva printre valuri!!

O iau catre tranzitie injurand. Si a fost un drum lung, dar zau ca am gasit toate injuraturile din vocabular si nu m-am repetat. Nu prea era cine sa ma auda, caci tranzitia era goala – iesiseram din apa doar noi 10-15 din plutonul “ratacitilor” si 1-2 inotatori adevarati.

Ajung la rastelul meu si am neuronii incinsi. Ma uit asa aproape in gol la bicicleta in timp ce refac cu ochii mintii intregul meu inot. Unde m-am ratacit? Ce am facut?

Alex ma rupe din starea de amorteala. “Nu conteaza, fa ce ai de facut”. Corect. Pfiu, mare dreptate mai are. Am venit aici pentru un antrenament, pentru a exersa un inot open water (bifat), tranzitii (daca ma rup din filozofia balizei o sa bifez si asta) si o cursa de bike rapida. De asta am venit, asta inca pot sa fac. Cursa s-a incheiat, dar …antrenamentul este in toi.

Boon, hai! Iau pantofii de ciclism in picioare, pun numarul, ochelarii si casca si am plecat. Am decis sa plec “light” – nu am mai luat sosetele si nici manusile.

Plec pe prima bucla cu vant din spate si astept sa vina lumea pe traseu. O data in viata ai ocazia sa ii vezi pe Balanescu, Vigariu & Co prinzandu-te din urma pe bicicleta. Primii sositi sunt prea rapizi, dar curand dau de un grup care ruleaza la o viteza numai buna. Mersul la pluton a fost permis, iar eu pentru prima oara aveam de gand sa profit. Dar cand zic “sa profit” zic “sa fiu o nesimtita si sa nu ajut de loc plutonul” – chestia asta se cheama “a fi cotetar” (gen … ca o gaina in cotet) sau in engleza … m-as fi numit foarte elegant “wheel sucker”. Eu nu mai eram in cursa, asadar imi permiteam sa fiu un pic lenesa si sa nu imi duc partea.

Oricum, nici nu s-a pus problema sa trec in fata la “muncit”. Baietii m-au primit cu bratele deschise, iar unul dintre ei ma tot incuraja: “Hai Andreea, ramai cu noi!” Raman cu ei pe urcare, desi ma cam scoate bine din zona de confort. Raman si pe latura de intoarcere, unde vantul bate atat de napraznic incat uit orice urma de frica de pluton. Traseul este destul de dificil, cu asfalt grunjos, hopuri si …vant. CE VANT!!

Imi iau foc picioarele, cred ca sunt pe punctul sa ma tai. Nu am antrenamente pentru asa ceva … diesel-ulnu stie ce e aia 38km/h.  Gata, baieti, va las. Fara grija, gasesc eu alt grup “digerabil”!  Cand ma rup de pluton si iau in freza vantul ala incredibil regret fantastic decizia. Am iesit din padure in plin camp,  aproape ca pedalez pe loc, ma inghesui in ghidon in incercarea de a ma face cat mai mica, trag de pedale si strang din dinti …

Stai asa …de ce ma chinui eu atat?

Fir’ar, a sosit primul “de ce” al zilei :).  De obicei “de ce-urile” sunt usor de combatut, dar acum un neuron hiperactiv imi aminteste ca pentru mine cursa s-a incheiat si ca eu trag degeaba… aproape uitasem.

Vantul bate cu indarjire, muschii plang,  neuronu’ ala tot nu tace si imi zice ca nu merita efortul. Ma cert cu el …ba se merita, ba Ironman, ba bla bla bla. Ma ghemuiesc si mai mult in ghidon, trag si mai mult de pedale si dupa intoarcerea la punct fix pedalez in tromba pana prind un coleg din urma. Hai, m-am decis …merita! Acum ca sunt din nou la adapost parca pot sa imi recapat suflul. Mai sunt 5 ture!

Turele decurg dureros. Ma mut de la un plutonas la altul, mai pedalez si singura, mai depasesc pe urcare, ma mai tai pe partea cu vant. Neuronu’ ala cu “de ce” se trezeste din cand in cand, uneori castiga teren,  alteori mi se activeaza spiritul razboinic, de 2-3 ori ma surprind chiar zambind (ceva foarte rar pe bicicleta).

Ajung la rastel unde imaginea echipamentului de inot imi aminteste povestea balizei. Brusc ma enervez rau … e o regula de aur sa nu te iei dupa altii in mare! Uff! Decid totusi sa plec si la alergare, desi simt gustul amar al acestei descalificari mai mult ca oricand. Incerc sa imi adun gandurile, ma descalt de pantofii de ciclism si hotarasc totusi sa imi pun sosetele in picioare tocmai cand vantul imi zboara o soseta din mana pana in partea aialalta de tranzitie. Fir’ar, sunt sosetele mele preferate, come back :). Decid sa nu ma duc dupa ea si sa ma incalt fara sosete pe mai departe. Neuronul cu “de ce” se reactiveaza dar ma razvratesc cu furie: Hai Andreea, lasa filozofia sosetei, lasa filozofia balizei si treci la treaba!

Incep alergarea injurand  (din nou … ). Baliza vietii! Pornesc pe prima bucla de alergare cu vantul din fata. Este naucitor, nu cred ca am alergat vreodata in asa conditii! Traseul are 4 bucle … la dus te darama vantul, la intors te simti brusc usor ca un fulg. Insa in permanenta te bate soarele in cap …nu avem nici macar un metru de umbra pe tot traseul si este ora 2 dupa amiaza.

Termin prima bucla intr-un ritm decent. Ceasul imi arata timpi bine sub 5:00 pe kilometru si asta mi se pare ok. Dupa prima tura Alex (care a fost vocea ratiunii in toata cursa asta, zau) imi striga sa ma ascund dupa un coleg mai inalt din fata mea ca sa mai scap de vant. Bag un mic sprint si imi gasesc partenerul de drum. Nu l-am intrebat daca ma primeste “in carca” dar nu pare sa fie deranjat :). La un moment dat i-am promis o bere :). Multumesc mult!  

Colegul meu alearga precum un metronom, ritm de 4:45 pe latura cu vant, timp de 4:35 latura “blanda”. Daca il gasesc vreodata tre sa ii dau un bax intreg de bere, cred ca aproape mi-am facut personal best cu ajutorul lui.   

Pai, gata, cam asta a fost antrenamentul! Intru spasita catre culoarul de finish, stiu ca linia asta de finish nu este si a mea. Mihai de la organizare vine sa ma anunte ca sunt descalificata, ii spun ca stiu deja si ii multumesc ca m-a lasat totusi sa imi fac damblaua la bike si alergare. Din pacate au fost destul de multi descalificati, iar unii au fost de’a dreptul surprinsi sa afle abia la poarta de finish ca nu au facut tot inotul.  Ba unii inca se mai intreaba unde si cum s-au ratacit. Cum unde? In mare!

Timp final 2:18, un timp fara aproximativ 400m de inot. Prima mea descalificare, sper sa fie si ultima

Ps: Ironman, viiiinnnn, si jur ca o sa numar toate balizele!

Multumesc pentru poze Radu Cristi (Donez Amintiri) si Alex

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.