Sa facem cunostinta cu Beti. Beti cea urata :)

Am gasit bicicleta visurilor mele, bicicleta pe care ma simt in sfarsit in siguranta, si relaxata. Luati loc, nu o sa va vina sa credeti: alaturi de ea, pentru prima data dupa 2 ani de la prima pedala din existenta, simt ca imi place sa pedalez :). Ce are bicicleta asta (nume de cod Beti), atat de special, de a reusit sa ma faca sa o iubesc dupa numai cateva pedale prin oras?

Sa trecem la o descriere succinta:

Corelatie nu e cauzalitate? Mucus si tuse vs sudoare si endorfine.

Sunt pe punctul sa fac o descoperire monumentala. Premiul Nobel pentru medicina/ sport/ pace are sanse sa ajunga in mainile mele. Caci am descoperit, fara urma de indoiala (?!) urmatoarea certitudine, fara ajutorul cercetatorilor britanici: atunci cand opresc (sau reduc semnificativ) antrenamentele racesc. Si racesc cobza. Pam pam … :)

Epoca #DupaIronman, sau mitul “voi avea timp pentru toate astea”

A fost odata, o triatlonista – corporatista cu un vis mititel de (226 km) si un plan de antrenament care se umfla la fiecare luna plina. Candva planul asta de alergat/ biciclit/ inotat/ flotari/ core-work/ recuperare medicala ii ocupa doar (doar?!) 8 ore pe saptamana. Pe langa munca, viata, casa, familie, etc arca mai ramanea timp si pentru …neprevazut. Apoi planul a ajuns la 12 ore, apoi la 14 si intr-un final la 16-18.

Azuga Trail Race – mumia inghetata se (sau nu se mai) intoarce? :)

Uneori ma uimesc si pe mine cu claritatea deciziilor strategice cand vine vorba de planificarea curselor. Serios acum, cum stau eu asa, pe canapea, cu picioarele sus si un ceai fierbinte in maini si mi se pare o idee absolut minunata sa fac cursa X sau cursa Y, musai la proba cea mai lunga :).

Acasa …si acum ce urmeaza?

La intoarcerea acasa dupa episodul Ironman (povestea aici) energia si entuziasmul celor din jurul meu m-a suprins pur si simplu. Eu nu eram foarte incantata de rezultatul meu de la Mallorca (a nu se intelege ca nu sunt fericita si ursurata ca “s-a terminat”, doar ca stiu ca as fi putut si mai bine de atat … intodeauna este loc de mai bine, sper!) insa colegii, prietenii si familia m-au primit ca pe o super-vedeta.

Linia de finish...

Si mi-am propus sa trec "pedanta" lania de finish, sa imi aranjez hainele, sa merg pe culoarul lung de la Ironman zambind, sa bat palma cu spectatorii. De unde? Tot ce s-a intamplat acolo a fost de necontrolat, adrenalina pura! Am alergat in viteza maxima, tipand din toti plamanii de fericire si la final mi-am dus mana la gura cu surprindere si neincredere...Iubita mea linie de finsh, te asteptam de 731 de zile! :)

Pagini