26 de motive sa NU faci un maraton – studiu de caz(ne)

De curand am publicat pe blog un articol care descria cu putin umor si ceva mai multa seriozitate 26 de motive de a participa la un maraton.  Un prieten ne-alergator mi-a lansat (cred ca fara sa vrea) o provocare: El sustine – pe buna dreptate – ca cei care nu au o relatie foarte “intima” cu sportul sau alergatul au intotdeauna mai mult de 26 de scuze sa NU faca un maraton. Hm....

Vorbele lui mi-au amintit de inceputurile mele cand maratonul era exclus si m-au facut sa ma intreb care sunt principalele motive (sa nu le zicem scuze, caci multe pot fi intemeiate?!) pentru care multi dintre muritori privesc distanta de 42km ca pe o curata nebunie. Am pornit deci in cautarea a 26 de motive / temeri/ justificari  de a NU face un maraton si apoi m-am straduit sa imi dau cu parerea ...

 Atunci cand am inceput “studiul” m-am gandit sa intreb “subiectii” de ce nu ar parcurge distanta asta – de fix 42km. Raspunsurile insa au atins un spectru mai larg care priveste uneori doar distantele lungi, alteori alergatul la competitii de orice fel si chiar sportul ca modalitate de a petrece timpul liber. Ce a iesit vedeti mai jos ...

In spiritul “acuratetei statistice” m-am straduit pe cat posibil sa cer motivatii de la tot felul de subiecti: femei sau barbati, corporatisti sau liber profesionisti. Cativa sunt alergatori de ocazie, unii au facut chiar un semi-maraton, altii nu au alergat mai mult de 2-3 ture dupa autobuz. Unii fac alte sporturi (bicla, merg la sala), altii iubesc sportul din canapea (meciuri de fotbal). Toti au insa un lucru in comun – nu au facut si nici nu prea vor sa faca un maraton ...pana acum :D

Asadar, intr-o ordine oarecum aleatorie, motivele (uneori combinate de la mai multi respondenti):

1. Pheidippides (grecul care a alergat primul distanta asta) a facut "check-out-ul", iar Einstein zicea ca "e o nebunie sa faci lucrurile la fel si sa astepti rezultate diferiteMai in gluma sau mai in serios, am primit cateva raspunsuri care atingeau faptul ca “se moare la maratoane”. Dar cat de mult? Un studiu facut pe ~3 milioane de alergatori in SUA a aratat ca rata deceselor este sub 0.0001%. Ai sanse de 10 ori mai mari sa fii ucis de un fulger, asa ca eu una sunt ok cu cifrele astea.

2. Nu prea ai unde sa te antrenezi – mai ales in Bucuresti. Pentru mine cel mai apropiat parc e la 30 de minute de casa. Ei bine da, si mie mi-ar place sa locuiesc intr-un alt oras, sa zicem Sydney, unde esti la cateva minute de plaja/ padure/ parc oriunde ai fi. De fapt, as vrea mult de tot sa locuiesc undeva pe o insula pustie, doar a mea, cu nisip fin si ape cristaline si un vulcan in mijloc ca sa am unde sa fac alergari in panta. Adevarul este insa ca locuiesc aici si ca pana acum m-am descurcat. Alergatul este un sport simplist – infrastructura ideala este recomandata dar nu obligatorie. Poti sa alergi oriunde – pe trotuar, in jurul blocului, pe piste de alergare, in parc, la sala pe banda...trebuie doar sa iesi din casa!

3. Ce fac cu poluarea? Pai ce faci cu/ despre ea in restul vietii tale? Cand mergi la munca? Cand mergi la piata? Cand stai in casa la TV? (sa nu crezi ca aerul e mai curat dupa un geam). Nu stiu, poti sa nu faci nimic, poti sa sprijini sau nu o asociatie ecologica, poti sa incepi sa reciclezi. Sau, vezi povestea anterioara, poti sa te muti pe o insula pustie, desi si aia s-ar putea sa fie poluata cu CO2 de la vulcan :D

4. Ce fac cu pericolul (real) al cainilor? E o mare problema. Spun sincer ca imi este foarte frica de ei, si ca am fost atacata de 2 ori de haite de caini maidanezi (nu la alergari!). Am aproape 200 de ore de alergare prin Bucuresti in ultimii 3 ani, si niciodata nu am fost atacata la modul serios de caini comunitari. Nu stiu de ce ... poate s-au obisnuit cu noi, poate nu mai suntem atat de incitanti ... dar sincer ...nu am patit nimic mai mult de un ocazional ‘ham’.

5. Am doar o pereche de picioare si vreau sa imi ajunga pana la finishul ala “mare”, in plus stiu eu sigur ca alergatul pe asfalt este dezastruos pentru sanatate Am mai multi prieteni care imi spun des ca ei nu alearga pentru ca nu e bine sa alergi pe asfalt. Exista chiar un mit urban care insista ca etiopienii si kenienii nu alearga pe asfalt decat in competitii ca sa se “pastreze”. Nu stiu daca e sau nu adevarat, dar pot sa va spun ca in lume sunt milioane de alergatori care sunt nevoiti ca si mine sa se desfasoare pe strazi si alei de parc ...si o fac timp de ani/zeci de ani! E din nou ca in povestea aceea cu insula pustie – trebuie sa lucrezi cu ce ai si sa te bucuri de beneficiile alergatului. Investesti in incaltari bune, fii foarte riguros cu incalzirea, si nu mai spune ca nu se poate alerga pe asfalt! Tine minte ca daca doresti, poti oricand sa gasesti alternative: piste de alergare, alei de pamant prin parc (de obicei paralele cu alei de asfalt, facute chiar de alergatori), pe banda la sala.

6. Viata este suficient de grea si fara provocarile unui maraton. Spuneam in articolul anterior (cel cu 26 de motive sa ...) ca “Viata e ca un maraton – nu e o chestie scurta si nici simpla. Vine cu urcari si coborari, vine cu teluri, planuri, reusite si uneori dezamagiri. Vine cu momente in care simti ca zbori si altele cand trebuie pur si simplu sa te chinui pentru fiecare pas. Paralela este una evidenta, si eu zic ca vei sti mai bine cum sa gestionez tot ce iti aduce viata in cale dupa ce alergi un maraton”

7. Nu e nimic original, milioane de oameni au facut asta deja. Milioane de oameni merg in vacante, merg la concerte, sar cu parasuta, se casatoresc, etc etc ...in fapt pot sa iti garantez ca in momentul asta milioane de oameni dorm ... nu e nimic original si totusi in cateva minute eu ma voi duce la culcare :)

8. Nu trebuie sa-mi dovedesc ca pot, STIU ca pot!” Hm...asta chiar m-a surprins, pe bune! Eu ma antrenez asiduu pentru un maraton si am zile cand ma cam paste indoiala ...oare chiar voi putea eu sa alerg 42 de kilometri? La aproape fiecare semi-maraton recunosc ca am avut cel putin 1-2 minute din alea cu “ce fac eu aici, n-am nici o sansa, e prea greu!”. Dar sa zicem ca debordezi de incredere, atunci spun doar ca uneori drumul parcurs este mai important decat destinatia. Refuz sa cred ca la nivel de amator poti sa treci printr-un maraton fara sa experimentezi o paleta larga de emotii care iti vor umple sufletul de bucurie, mandrie, camaraderie, determinare,  etc.

9. Te antrenezi din greu si rezultatele nu apar imediat, daca iei o pauza de cateva luni nu mai alergi nici pana la colt dupa bere fara sa obosesti. E foarte adevarat, rezistenta, confortul in alergare, viteza ...toate se cladesc in timp cu multa munca. Pot insa sa argumentez ca atunci cand rezultatele apar (si apar, sa nu avem dubii!), sunt de obicei insotite de o bucurie si o satisfactie greu de descris. Imi amintesc si acum ziua cand am alergat prima oara o tura de lac fara sa ma opresc, sau ziua cand am reusit intr-un antrenament sa fac 10km sub 50 de minute. E un fel de magie personala, un moment din acela “tu cu tine” plin de fluturasi, raze de soare, clar de luna si alte chestii poetice.

10. Prefer distantele mai scurte, cred ca obtin aceleasi trairi cu un efort mai micZecile / sutele de mii de maratonisti din lumea asta te contrazic. Ei spun ca un maraton e pur si simplu diferit si exista n’spe variante de povesti pe bloguri si prin reviste care detaliaza trairile si senzatiile. La capitolul stiinta lucrurile sunt simple. S-a demonstrat ca iti vei termina resursele undeva pe la km 30-35 (asa numitul “the bunk”, “hitting the wall” sau “momentul stop-joc”). O distanta mai scurta nu te forteaza sa dai ochi in ochi cu limitele corpului si vointei tale, iar povestile “de razboi” sustin ca cei care trec de acest moment ies de acolo mai puternici ca niciodata.

11. In pozele de finish vei arata groaznic: transpirat, ars de soare sau plouat, schimonosit, schiopatand sau lovit de mai stiu eu ce dureri.  Nu stiu ce sa zic, eu am zeci de commentarii si like-uri pe poze de la tot felul de linii de finish. Nu imi pasa ca arat cam pleostita, de cele mai multe ori zambetul de pe fata si emotiile de bucurie eclipseaza grimasele alea nasoale... Arunca o privire pe blog, vezi o poza chiar asa de oribila? :)

12. Eu stiu ca 42 e un numar cu ghinion! Aaa ...oricum tu alergi 42, 195 km asa ca nu se pune!

13. Sunt gras. Deocamndata .... :)

14. Nu ma tin picioarele/ plamanii – de mic nu puteam alerga, dar de mers pot sa merg kilometri intregi. Eu zic ca nu stii sigur ce poti sa faci pana nu incerci cu “o foaie alba” si “fara resentimente”. Daca nu poti sa alergi la momentul asta probabil ca pur si simplu alergi prea repede. Am mentionat eu intr-un articol mai vechi care sunt greselile pe care incepatorii le fac. Ia lucrurile mai usor, si da-i organismului tau timp sa se acomodeze. Daca ai dubii, poate faci o scurta vizita la medic ...asa ca sa imi dea dreptate :)

15. Mi-e frica de dezhidratare, lesin, insolatie. Bea apa si izotonic la punctele de hidratare, mananca bine la micul dejun, poarta haine potrivite pentru conditiile meteo. E treaba simpla, asta sa fie singura ta problema!

16. La fizicul meu este greu sa alerg fara oprire atat de mult – si daca ma opresc este demotivant. Mai, dar de unde va vin mai ideile astea ca e rusine sa mergi? Suntem alergatori amatori, alergam pentru ca vrem sa castigam o lupta cu noi si limitele noastre, nu ca sa facem show in fata celor care ne privesc! Oricum pot sa iti spun ca atunci cand mergi la o cursa vei vedea foarte multi oameni (spectatori, voluntari, colegi alergatori) care incearca sa te incurajeze, asa cum si tu vei incerca sa ii incurajezi pe altii fara nici o urma de critica in ochi. Hai ca tai acest mit in doua instant, poftim: recunosc si scriu negru pe alb ca eu am mers cateva portiuni din traseul la absolut toate cursele mele de alergare mai mari de 9 km. Absolut toate! Uneori am facut asta de voie (ca sa beau apa, ca sa imi trag sufletul inainte de o portiune mai dificila)  alteori de nevoie (crampe, dureri, sau pur si simplu un moment in care gandurile mele negre au castigat batalia din capul meu ...pentru scurt timp).

17. Ca sa scoti un timp decent trebuie sa muncesti foarte mult – nu poti fi doar alergator ocazional. Daca tu scoti in 20 km cat scot etiopienii in 42, nu ai facut nimic! Eu zic ca ai facut ceva extraordinar! Ai venit la start, ai facut cu dificultate pas dupa pas, ai castigat monologul ala interior care se intreaba ce cauti tu acolo. Eu am terminat primul meu semi-maraton in 2 ore 14 minute.  Cu 2 secunde in urma mea a venit castigatorul de la stafeta de maraton (practic cei 4 atleti terminau impreuna distanta dubla in acelasi timp cu mine...a fost chiar amuzant ... in timp ce treceam linia de finish organizatorii se stresau sa intinda panglica pentru castigatori :)). Asta nu m-a facut nici un moment sa ma simt mai putin speciala ...tocmai terminasem primul meu semi-maraton! Am primit felicitari sincere atat de la voluntari cat si de la castigatorul cu pricina care m-a incurajat in timp ce ni se preluau cipurile de la glezna :)

18.  Mi-e "teama" de competitie  - as alerga undeva oriunde pentru mine, dar ma "oboseste" ideea ca ma vede lumea. Am in cercul de prieteni oameni mai competitivi si oameni mai putin interesati de acest aspect. Toti insa recunosc ca merita sa alergi intr-un cadru organizat pentru atmosfera, conditii de siguranta si confort, camaraderie. Daca tu crezi ca poti sa alergi doar de placere pe termen lung atunci te incurajez sa o faci. Experienta mea si a altor alergatori mai mult sau mai putin seriosi arata insa ca fara o competitie care sa te tina in priza, este foarte usor sa renunti sau sa lasi alte prioritati sa iti inunde calendarul.

19. Nu cred ca ma pot tine de un plan. Posibil ca in ziua maratonului sa nu mai am "chef" sa alerg sau sa simt ca nu m-am antrenat suficient si ...atunci nu ma duc! Simplu, hai sa vedem daca se intampla asta! Cauta ACUM urmatoarea cursa din orasul tau si apasa pe butonul inscriere...punem pariu ca te prezinti? :)

20. Pur si simplu nu e de mine, si nici nu mi se pare cool sa alergi! Cum, nu ti se pare cool sa alergi in soare prin parc facand slalom printre plimbareti mirosind a “primavara”, cu tricoul transpirat, fata transfigurata, si nasul plin de mucozitati? Ce ciudat esti! :)

21. Ti se dezvolta corpul intr-un mod care nu e standardul de estetic, si nici nu inspira “frica in dusman” Adevarat ... multi maratonisti barbati sunt slabuti, multe fete maratoniste au o musculatura un pic prea evidenta. Dar hai sa fim foarte pragmatici. Daca as intreba orice barbat din anturajul meu daca apreciaza mai mult versiunea actuala (cu ceva muschi, picioare mai groase) versus versiunea Andreea de acum 2-3 ani (cu aproape 8 kg mai mult si un pic de sunculita prin partile esentiale) as putea sa pun pariu ca balanta se indreapta catre prima versiune. Si ca sa duc povestea pana la capat, recunosc ca prefer fizionomia unui sportiv – putin mai slab dar cu patratele pe abdomen si gambe de Adonis fata de versiune standard a barbatilor de varsta mea – cu un pic de burtica de bere. Am zis ... cine are alte pareri e liber sa lase un comentariu :)

22. M-as plictisi – prefer diversitatea in sport. Da, recunosc ca ai dreptate, alergatul nu este (dar poate fi ...apropo!) un sport social, sau un sport din acela tehnic in care inveti in fiecare zi ceva nou. Pot insa sa iti spun ca da dependenta, si ca vine la pachet cu propriile beneficii, gen ”timp pentru mine, “timp de reflectii personale”, “timp de ascultat in casti melodii pe care nu as mai indrazni sa le ascult in public” sau chiar “timp pentru a gasi solutii la problema aia presanta de la birou”. Pentru amuzament recomand: grupuri de alergare, muzica, audiobooks, alergatul prin locuri mereu noi

23. Lipsa de timp. Da, stiu, stiu, stiu. N-avem timp, muncim mult, “alergam” dupa facturi si probleme personale, abia apucam sa ne mai vedem cu cei dragi, suntem atat de obositi cand venim de la birou ca abia mai avem energie pentru a ne mai spala pe dinti inainte de culcare. Aici pot sa va spun ca timpul se “face” atunci cand ai prioritati bine stabilite. Nu stiu cum ...e magie! Cei ce ma cunosc stiu cat mult munceam si muncesc si eu, dar atunci cand m-am apucat de alergat am inceput sa fiu mai productiva si mai riguroasa cu ceea ce “arde” cu adevarat. In plus, studiile au demonstrat ca 30 de minute de activitate fizica pe zi reduc numarul de ore necesare pentru un somn odihnitor – avantaj tu!

24. Dficultatile meteo – in Romania mereu e prea cald, prea frig, ploua de rupe, ninge ca in povesti, se topeste zapada si lasa o mocirla jegoasa. Mergi la birou/slujba in conditiile astea? Mergi la cumparaturi pentru a umple frigiderul? Atunci ... fara dubii poti sa si alergi. Eu am alergat in orice conditii, exceptand situatiile cand este gheata serioasa pe trotuar. E minunat sa alergi prin ploaie ...te invit sa incerci data viitoare :)

25. Lipsa de sprijin din partea partenerului – nu ii place ca petrecem mai putin timp impreuna, si este gelos. Acest argument m-a intristat foarte mult, mai ales ca l-am auzit din doua surse diferite. Este un subiect sensibil si nu vreau sa supar pe nimeni, asa ca imi permit pur si simplu sa imi sustin o umila parere. Eu consider ca intr-un cuplu amandoi au nevoie si de timpul lor propriu si personal, de pasiunile lor, de momentele lor de reculagere  – nu am crezut niciodata in versiunea “ne avem unul pe celalalt si nu ne mai trebuie nimic altceva”. Esti sigur? 30-40-50-70 de ani de “nu ne mai trebuie nimic altceva”? Ca sa nu duc articolul in directii nepermise imi permit sa dau doar exemplul meu personal. Partenerul meu de viata nu este un alergator, nici un sportiv. Nu tot timpul a inteles ce (si de ce) fac eu singura prin parc insa cu anii a devenit fanul meu numarul unu si principalul meu sprijin in curse. Mergem in competitii ca o echipa – el asigura suportul tehnic (mai ales in pregatirile de la triatlon), ma asteapta pe traseu pentru incurajari, vitamine, pastile, urgente, si nu in ultimul rand face poze (vezi mai toate pozele de pe blog)

26. Ce sa caut eu acolo? Nu stiu ...tot, nimic, orice! Am o recomandare pentru tine ... la urmatorul maraton din orasul tau iesi pe strada in timpul competitiei (oriunde pe traseu) si priveste pentru cateva minute alergatorii – incurajeaza, aplauda, fa galagie! Daca vrei senzatii si mai deosebite inscrie-te ca voluntar si ajuta (imparte apa, pune la gatul unui participant medalia de finisher, sprijina un finalist atunci cand aproape se prabuseste de oboseala si emotie dupa linia de finish). Cred ca vei gasi singur raspunsul la intrebare ...

Tags: 

Comentarii

Unde e butonul de "like"? :)

Felicitari pentru ceea ce faci si pentru ideea acestui blog! Te-am descoperit de 2 zile si deja am citit toate articolele. Am inceput si eu sa fac sport de vreo 2-3 ani, particip la semimaratoane/maratoane montane si concursuri de bicicleta si cochetez de ceva timp cu ideea de a participa la un triatlon , insa nu stiu deloc sa inot sau sa ma mentin la suprafata.
Anyway, vreau sa-ti multumesc pentru ca datorita blogului tau m-am hotarat sa-mi iau inima in dinti si sa indraznesc sa sper ca la anul voi putea participa la primul meu triatlon.
Astept cu nerabdare urmatoarele articole! :)

Cristina, bine ai venit in familia triatlonului. Am observat ca de cele mai multe ori e nevoie doar de o idee caci apoi greu mai scapi de boala asta - ii spun "triatlonita cronica" :D
Si eu la randul meu am fost inspirata de alti sportivi si bloggeri (Andrei Rosu a fost cel care a "umplut paharul" deciziei in cazul meu) asa ca ma bucur sa aud ca si acest blog face astfel de "victime" :). Daca ai citit povestile mele de la inot inseamna ca stii deja ca am plecat de la baza bazelor asa ca nu te lasa descurajata de faptul ca nu inoti prea bine.  Sincer eu la momentul asta consider ca bicicleta este mult mai greu de pus la punct decat inotul ...iar tu deja mergi la competitii de bicla asa ca ai un mare avantaj la triatlon.
Ne vedem la anul la startul unui triatlon, da?? 

Ehh Andreea, nu e vorba ca nu inot prea bine ci ca nu inot deloc, nici macar pluta nu stiu sa fac, plus ca am o teama teribila de apa :D Sper insa sa trec peste asta si la primavara sa ma pot inscrie la un triatlon :)

In studentie am participat la ceva alergari!!!
...pana in '89 e mult deatunci !!!!
Va respect foarte mult si va urmaresc cu drag!!!
poate intr-o zi voi alerga iarasi!!!

"Intr-o zi" nu e o data in calendar, vorba unei zicale. Va incurajez sa luati din casa o pereche de pantaloni largi, un tricou si o pereche de incaltari (chiar daca nu sunt chiar cei mai sport posibil :)) si sa iesiti la o plimbare mai alergata pe strazi astazi! Si asa scapam de "poate" :D

Superb textul. Acum, în ianuarie împlinesc 53 de ani si 1 an de când am început să alerg cat de cat organizat si regulat. Am început din dorința de a da câteva kilograme jos, fiind supraponderal, cu diabet și hipertensiv. În scurt timp am devenit dependent. In ianuarie, când am început imi părea un vis participarea la un semimaraton. Pana la sfârșitul anului însă, am reușit 11 semimaratoane, din care 3 montane. Mă simt excelent, am scăpat de 10 kilograme si mă antrenez pentru primul meu maraton, in aprilie, la Cluj. Succes in continuare, in orice îți propui să faci. La Multi Ani :)

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.