Singura in trafic – povesti cu adrenalina nedorita pe 2 roti

Daca acum cateva luni am scris un articol (vezi aici) anuntand ca am iesit pentru prima data singura cu bicicleta (Luky – MTB-ul) in parc (da, pe vremea aceea era o adevarata realizare, cel putin la fel de monumentala ca primii pasi pe luna sau descoperirea penicilinei), iata ca a sosit si timpul sa va povestesc despre incercarile mele timide de a pedala in plin trafic singura pe cursiera.

Veti spune “ce mare chestie”, stiu. Uneori si mie imi vine sa imi dau doua palme cand realizez cat de multe chestii banale trebuie sa gestionez cu multa ambitie si strangand din dinti. E o mare chestie pentru ca:

- Traficul din Bucuresti este … special

- Nu avem o infrastructura care sa ajute biciclistul putin in toata misiunea imposibila

- Soferii nu sunt obisnuiti sa “feresca” biciclistii, unii fac greseli (oribile) din nestiinta si neatentie …altii, din rautate si prostie

- Asfaltul de surpinde de fiecare data, iar pe cursiera (suspensii zero, roti subtiri si fragile, pozitie mai joasa a ochilor) senzatiile se traiesc la alt nivel

- Fetele pe bicicleta (mai ales pe cursiera) sunt …hm, cum sa zic? Sa nu zic hartuite, dar hai sa punctez macar prin sintagma “prea bagate in seama”. De soferi, de pietoni, de alti biciclisti (si la asta cu biciclistii sa stiti ca nu ma asteptam, ce naiba frate de suferinta ce esti, ochii la trafic si lasa si fata sa isi vada de treaba !)

Cu mare drag as opta pentru pedalatul in companie. Prezenta altor biciclisti si mersul in gasca iti da un plus de siguranta (daca nu de altceva, pentru ca mai multi ochi au sanse mai mari sa scape nevatamati din cursa asta cu obstacole). Adevarul este insa ca eu am de pedalat mult (daca vreau sa mai reduc din handicapul meu evident in probele de bicicleta) si nu pot de fiecare data sa gasesc cate un camarad de drum. Uneori simti nevoia sa iesi spontan la o plimbare, sau esti ocupat si pedalezi la ore care nu coafeaza orice casca de bicicleta … Solo e musai …din cand in cand!

Tot cu mare drag as pedala in afara orasului, pe drumuri mai linistite de prin jurul Bucurestiului. Aici insa varianta “solo lady” este exclusa, chiar daca fac abstractie de fobia mea de camioane si caini, continui sa am o frica (justificata) de animalele pe 2 picioare …

Asadar, si prin urmare …din cand in cand mai trebuie sa pedalez singura pe strazile alomerate ale Bucurestiului. Este NASPA!! Nu stiu daca vreodata o sa pot sa fac asa ceva cu zambetul pe buze, la momentul asta insa este pur si simplu un fel de test psihologic pe care il abandonez dupa maxim 10 kilometri de “senzatii tari, romanesti” . Incet incet insa sunt singura ca voi trece si peste asta.

In scurtele mele iesiri cu “Bianca” la plimbare am dat peste tot felul de povestioare. Multe povesti incep cu “soferii nu se uita atunci cand pleaca de pe loc sau schimba directia” … La ultima tura am avut inspiratia sa franez in avans pentru ca am avut “o presimtire” ca masina care statea pe avarii pe dreapta urma sa porneasca la drum. A plecat, fara sa se asigure asa cum anticipasem. Am privit din spate catre soferita de la volan care conducea cu o mana in timp ce vorbea la telefon…ce sa faci duduie, ca multi-tasking-ul e treaba complexa, da-i in colo de biciclisti ca si asa incurca totul! 100 de metri mai in fata masina trage din nou langa trotuar …probabil conversatia de la telefon necesita mai mult de o mana :).

Intr-un impuls necaracteristic decid sa ii atrag atentia domnitei cu gandul ca “un neatent informat” este mai putin periculos pentru viitoarele  antrenamente. Opresc in dreptul masinii si bat in geam. Capul plin de plete crete se intoarce catre mine si constat cu stupoare ca ma privesc ochi in ochi cu un domn, “roacar”, incruntat si foarte concentrat pe conversatie. Inghet instant …nah, ca mi-o caut cu lumanarea!  Ii zambesc prin geam si ii spun cu un ton foarte dragut “va rog sa nu mai plecati de pe loc fara sa va asigurati”. Trag aer in piept, ma astept la ceva injuraturi, dar primesc un zambet vinovat inapoi si un semn din mana care s-ar traduce prin “stiu, am gresit, imi pare rau”. Plec mai departe cu un pic de speranta …poate totusi mai exista sanse pentru orasul asta!

O alta povestioara este despre un numar impresionant de pietoni care pasesc pe strada fara sa se asigure. Am constientizat cu ocazia asta ca pietonii (si probabil si eu, ce sa zic) se bazeaza foarte mult pe auz atunci cand traverseaza strada “pe sustache” …de multe ori nu se mai uita in stanga daca nu aud zgomote de masina, asa ca m-am trezit cu cel putin o duzina de plimbareti kamikadze in fata bicicletei …norocul meu este ca merg incet (sub 20km/h in zonele aglomerate) si ca sunt atat de panicata incat incerc sa ii “ghicesc” de la zeci de metri departare. Dragi prieteni, va rog, hai sa aruncam si un ochi pe strada!

Povesti ar mai fi, dar poate ca unele nici nu mai merita detaliate. Astept cu nerabdare ziua cand ma voi bucura de doza de adrenalina primita “gratis” atunci cand pedalez in trafic (asa mi-a spus un prieten ca se va intampla….sa vedem…)

Sfaturi pentru alte doritoare de senzatii cursieristice nu am … treaba e simpla: iesi din casa cu bicicleta, incearca sa te imbraci cu culori foarte stridente pentru extra vizibilitate,  strange din dinti, casca ochii in toate directiile, incearca sa respingi politicos ofertele de conversatie &  escorta, gaseste o replica suficient de acida pentru inevitabilul “ce faci papuse?”, pregateste-ti niste injuraturi noi, demne de o lady. Sfarsit(a)

Tags: 

Comentarii

Plimbari in afara orasului: am vazut si fete singure pe cursiera, una m-a depasit pe o urcare de nici nu am apucat sa o vad (eram pe MTB, tocmai iesisem din padure pe asfalt spre casa), dar e intr-adevar mai usor in grup. Sunt grupuri care organizeaza iesiri, unele de masa si altele cu scop specific (antrenamente de viteza sau de rezistenta), poti sa te lipesti de unul.
Mers in oras: prefer MTB-ul pentru frane, suspensii si pentru ca mi se pare ceva mai solid. Sar borduri, trec prin gropi, nu e la fel de rapid ca o cursiera dar tot practici invartitul pedalei.
Trafic: din cauza traficului prefer padurea, dar daca vreau sa fac o iesire spontana prefer sa o fac noaptea, pe racoare si fara trafic - pun lumini pe mine cat pe bradul de Craciun si ies.
Overall: incearca sa iti faci un grup de ciclisti cu care sa iesi ocazional, cam cum aveam noi pe cel de MTB in primavara, iar daca vrei sa iesi dai 2-3 telefoane si vezi cine e in toane de pedalat.

Adi, ai dreptate ... sunt sigura ca se gasesc grupuri, dar asa cum am mentionat si in articol, aceste iesiri ocazionale nu pot sa tina loc complet de 2/3 antrenamente pe saptamana cat as vrea eu sa mai bag in perioada asta. Asa ca din cand in cand ... n-am de ales.

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.