Hai Bianca, parca anul asta era al bicicletei, nu?

Uneori ma intreb de ce triatlonul nu are altceva in locul probei de bicicleta. Cum ar fi un sport: inot + saritul coardei + alergare, inot +  mers pe role + alergare, sau inot + stand pe maini cu cadere in pod + alergare,  sau chiar inot +  sarituri cu parasuta + alergare. De fapt, sunt aproape sigura ca as fi stapanit orice al sport mai bine decat mini-odiseea asta pe doua roti.

Incerc sa ma conving ca eu pot sa fac orice, dar adevarul e ca nu reusesc  sa ma simt “ciclista” cu Bianca (sau cu oricare alta bicicleta, se pare).  In timp am ajuns sa stiu despre sportul acesta destul de multe, privesc la televizor curse de ciclism cu placere, citesc despre echipamente si strategii,  si totul despre ciclism e roz atunci cand stau cu ambele picioare pe pamant. Dar atunci cand trebuie sa ma urc efectiv pe bicicleta la un antrenament (sau, doamne fereste, la  o competitie) ma simt la fel de stresata ca inainte de o vizita la dentist :)

Ultima mea iesire cu Bianca (si ultimul antrenament adevarat pe 2 roti, caci intre timp abia iesisem de 2-3 ori prin parc cu MTB-ul) fusese in octombrie. De atunci am stat pe home trainer (unde supriza, nu imi este frica si ma simt foarte in largul meu, ha ha!) si am crezut ca atunci cand va veni primavara eu voi incepe un nou capitol intitulat “iubesc bicicleta”.

Poate voi incepe capitolul ala cu “iubesc” altdata, caci cel deschis in acest weekend ramane inca sub egida lui “trebuie, asa ca facem”! A venit primavara (sper), i-am schimbat Biancai cauciucul de home-trainer, am luat-o de o “toarta” si am coborat in fata blocului. Urma sa ne imprietenim asa “hard core”, fara dulcegarii sau ture scurte de dezmortire. Aveam in plan 66 de kilometri pana la Snagov, doar noi doua, prin vant.

M-am simtit destul de stresata la inceput, mai ales ca eu locuiesc in sudul capitalei, si trebuia sa strabat tot orasul pe bicicleta. Traficul nu imi este prieten, mai ales cand am spd-uri in picioare, insa eu si Bianca am reusit sa ajungem in Pipera fara incidente. Nici cainii nu aveau chef sa ne latre, atat eram de iesite din forma si de anemice.

Undeva printre campuri am reusit sa las emotiile si sa ma bucur un pic de soare si de aer curat. A fost o iarna lunga iar antrenamentul meu la bicicleta a suferit cel mai mult (adica a lipsit cu desavarsire), dar acesta este un nou inceput, nu-i asa?

Draga Bianca, nu stiu daca o sa ajung vreodata sa ies cu tine pe sosea cu zambetul pe buze, dar atata timp cat ne intoarcem acasa fara julituri si vanatai eu zic ca suntem pe drumul cel bun. Hai sa trecem la treaba … era vorba ca anul asta ne facem cicliste, iti amintesti!?

Tags: 

Comentarii

... nice. Am tras si eu cateva trante din cauza spd-urilor. Apoi am lasat jena la o parte si mi-am pus pedale mixte, asa ca printre masini, intersectii tari sau alte zone mai dificile stau fara spd.
Si inca raman pe majoritar alergari! Salutari, spor..

Lasa, Andreea! Ciclista facem din tine.. :)

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.