Imblanzirea Biancai

Inblanzirea monstruletului :). Nu, nu … Nu e o insulta la adresa bicicletei mele de sosea – Bianca! Este aproape un compliment, si am spus inca de la prima noastra iesire ca ea, mica furie albastra, are o personalitate usor periculoasa.

Relatia mea cu Bianca a fost mereu una destul de nociva, un fel de relatie usor abuziva (altfel cum as explica zecile de vanatai?). Pe cat imi era de draga (caci e asa  frumoasa, si asa de …sprintena) pe atat imi era mai frica de ea. E destul de greu sa te urci ca incepator pe o cursiera, si destul de nebunesc sa mergi cu ea la competitii unde alti participanti trec pe langa tine cu 40km/h in timp ce tu te dai jos de pe bicla ca sa bei apa (da, s-a intamplat si asta :))

Cu fiecare iesire am inceput sa am mai multa incredere in ea (sau in mine, hm…), dar m-am trezit scufundata intr-o “zona de confort” aproape bolnavicioasa. Desi multa lume ma sfatuia, sau ma ameninta, sau se oferea sa ma ajute cu tot felul de modificari, eu refuzam cu indarjire orice schimbare adusa Biancai. E ciudat de explicat, dar in momentele acelea cand simteam ca abia abia reusesc sa o stapanesc, credeam ca orice schimbare cat de mica m-ar forta sa o luam de la capat cu intreaga noastra “cunoastere”.

Luni de zile am mers cu saua prea jos, cu ghidonul prea in fata si ideea de confort era mai mult o gluma buna. Dupa o tura de cativa km aveam dureri aproape epopeice de umeri si spate, si nu mai vorbesc de durerile de degete (datorita faptului ca strang ghidonul si manetele pana mi se taie circulatia).

Sezonul asta insa mi-am tras “virtual” o palma peste fata si mi-am impus sa ma trezesc la realitate. Daca ai de gand sa faci 180 de km prin muntii Mallorcai cu bicla si apoi mai vrei sa si alergi un maraton intreg, e cazul sa profiti de fiecare avantaj posibil si sa uiti de orice “zona de confort”. SPD-uri care iti dau un X% eficienta, pozitie corecta pe bicla care sa iti mai aline din dureri, componente mai bune si bine intretinute care sa nu te lase la greu – toate au devenit prioritati.  Asa ca am anuntat-o pe Bianca ca o asteapta cateva interventii chirurgicale, spre bucuria mecanicului meu care in sfarsit a avut ocazia sa isi infinga ghiarele in ea :).

Asa facut un “fitting profesional”, sau mai pe romaneste, am dus o lupta pentru optimizarea fiecarui milimetru pe bicicleta. Am masurat si repozitionat si aranjat aproape fiecare parte de bicicleta. Printr-o minune saua a urcat cativa cm si a glisat mai in spate, pipa a fost inlocuita cu una mai mica si au disparut si cateva inele de la ghidon. Desi sunt in plin proces de ajustare (fitting-ul nu e o chestie de “sedinta unica” si se face in trepte), am simtit imediat pe home trainer diferenta de confort dar si putere distribuita in pedale. Poate ca nu era o idee asa de rea sa fac asta de anul trecut, macar inainte de cursa de la Mamaia :)

Pasul 2 a fost insa cel mai complex, si a presupus o dezmembrare completa. Profitand de dispozitia mea usor mai ingaduitoare, Alex (cunoscut si ca "mecanicul meu drag") si-a suflecat manecile si a trecut-o pe Bianca printr-un tratament “spa” complet. 

In caz ca va intereseaza, tratamentul complet aplicat a fost urmatorul:

·         Fiecare piesa si articulatie a fost desfacuta, curatata, verificata pentru eventuale semne de uzura si unsa

·         Toate cosumabilele au fost inlocuite (cabluri, camasi, ghidolina, lant)

·         Franele si schimbatoarele au fost reglate, iar urechea de la schimbator a primit o mica indreptare

Asadar, weekendul asta a venit momentul sa o scot pe Bianca la o plimbare adevarata, pe traseul din jurul Palatul Parlamentului. E drept, iesisem si saptamana trecuta, dar atunci scopul era “cum sa cad cat mai putin cu SPD-uri” asa ca nu am avut sange rece sa fac o analiza amanuntita a performantei.

M-am declarat instant foarte multumita de modul cum eu si Bianca am functionat  si “fuzionat”. In mod cert am mers mai rapid ca in oricare alt antrenament (poate si insotitorii au avut o contributie, caci cei 2 barbati m-au alergat bine pe dealul de la palat si m-au facut sa si incalc pentru prima data cateva reguli de circulatie. Rusinica!). In plus nu am avut dureri de spate (au ramas durerile de degete, tot strang prea tare de ghidon de frica si stres!) si am terminat amandoua plimbarea cu zambetul pe buze si cu zero zgarieturi :).

Semne bune anul are … Ironman … venim!!! :)

Tags: 

Comentarii

Trebuia sa faci mai de mult pasii astia. Vei vedea diferenta din ce in ce mai mult. Cel putin rotile trebuie mentinute mereu in super conditii, la fel trebuie unse piesele din angrenaj dupa fiecare tura mare

Mai bine mai tarziu decat niciodata. 

http://www.competitivecyclist.com/Store/catalog/fitCalculatorBike.jsp#type asta pote ajuta pe cei ce nu au "relatiile" tale pentru reglarea bicicletei

Emil, am folosit fix acel site pentru reglarea bicicletei MTB. Chiar este un site foarte folositor! La cursiera dupa cum am mentionat reticenta a fost un obstacol mai mare decat lipsa de informatii. :)

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.