210 km pe bicicleta. Un fleac, m-au intarit!

Atunci cand ai o zi libera de la stat (Rusalii) probabil ca pui repede de o mini vacanta, sau profiti de lunea aia fara program la birou pentru mai mult somn si mai multa relaxare. Dar daca esti corporatist-triatlonist in plin sezon de competitii si cu un Ironman care te striga in somn atunci gasesti prin jurul tau o mana de oameni cel putin la fel de “bolnavi” si pleci la o plimbare scurta cu bicicleta. De doar 200 (si ceva) de kiometri.

Daca aveti intrebari (poate chiar legitime) precum “dar nu trebuia tu sa te odihnesti dupa cursa de la Fara Asfalt?”, “dar de ce faci tu ture asa lungi cu doua saptamani inainte de un Half-Ironman in care ai de pedalat doar 90 de km?” sa stiti ca nu vreau sa raspund :).

Trebuia sa fac asta. Conteaza mult pentru moral, mai ales pentru moralul usor zdruncinat de probele de bicicleta de la cusele Mogosoaia si Fara Asfalt. A fost prima iesire adevarata cu SPD-uri. Prima distanta peste suta de km. A fost un test de alimentatie, de rezistenta fizica si mai ales de rezistenta mentala. Am (mai) invatat un pic de meserie cu bicicleta, am mai “exersat” doua pene si am mai stat la taclale cu oameni care imi impartasesc pasiunile si angoasele. A fost o zi extrem de reusita!

Andrei Rosu (ultra triatlonist, in traducere un om pentru care un “simplu” Ironman e prea putin, asa ca face curse de dublu, triplu si acum cvintruplu) a lansat pe net provocarea “Marea Incarcare – 600 de km in 3 zile” in care isi propunea sa profite de weekendul prelungit pregatindu-se pentru concursul ultra din toamna. Oricine avea suficient de putin spirit de conservare se putea alatura intr-una din zile experientei care presupunea 1) sa te trezesti la 4:30 dimineata 2) sa conduci (sau sa pedalezi) pana in comuna 1 Decembrie 3) sa pornesti la 6:00 dimineata catre sud pe o ruta nedefinita pana se acumulau aproximativ 200 de km fara stat la plasa (caci triatlonostii sunt mai hard core, asa, si le place sa stoarca suferinta maxima din fiecare pedala).

La start ne-am adunat 4 triatlonisti cu diagnostic de “Ironmanita” :) si ne-am pus pe treaba. Am pedalat catre Giurgiu, apoi am urcat pe cateva dealuri catre Izvoarele (apropos, e un super traseu pe acolo!!), apoi ne-am intors catre  Daia, am luat iar o portie de dealuri catre Oltenita si apoi (cu mari dificultati si cu un vant nemilos din fata) am ajuns la 1 Decembrie unde am facut exces de cola, gheata si energizante pentru a prinde curaj sa ne urcam la volan :).

Ar fi de punctat cateva lucuri:

1)      Am facut 2 pene (nu eu, dar o pana la asa o calatorie devine o pana comuna). La prima pana camera a suferit de sindromul “prea multi bucatari la o oala” asa ca am reusit sa ne incurcam recirproc si sa pierdem  aproape 30 de minute. La a 2 a ne-am miscat mult mai rapid, si am mancat si cateva visine din copacul care ne adapostea de soare. A fost fain :)

2)      Am mers 210 km cu spd-uri cu zero incidente. A fost minunat sa am mereu pe cineva in fata mea dupa care sa ma iau. Dupa dictonul recent descoperit la Fara Asfalt “monkey see, monkey do” vedeam ca un alt ciclist isi desface pantofii si cumva imi aminteam si eu sa fac la fel. Cred ca sunt “rezolvata” cu problema asta …daca stiam ca e nevoie “doar” de o tura din asta nebuna ca sa scap de stres mergeam din primavara pana la bulgari si inapoi

3)      Am (mai) exersat urcari si mai ales coborari. S-a confirmat inca o data ca urcarile nu imi pun probleme (chiar daca nu am curaj sa urc din pozitia ridicata, pot din sa sa ma tin dupa ceilalti fara sa imi dau duhul), iar la coborari am reusit spre final sa capat suficient curaj pentru 45km/h (recordul precedent pe coborari era undeva pe la 35 …sunt papa lapte inca, dar ma tratez!)

4)      Am experimentat “the wall” in forma cea mai sadica  undeva pe la km 190 cand combinatia oboseala + vant nemilos din fata + camioane care trec la cativa centimetri zburandu-te de pe sosea m-a cam daramat. Am pedalat foarte incet insa nu m-am lasat, sub indrumarea lui Andrei care (in caz ca nu stiati) este un show-man de renume. Are resursele pentru a te face sa razi chiar si atunci cand esti in pragul colapsului. Citez un mic calup marca inregistrata Andrei Rosu strigat in gura mare undeva pe la kilometrul 200: “Extraordinar, publicul este in delir, aici la Kona, Andreea Calugaru, aceasta Crisie Wellington bruneta de Romania, si-a revenit dupa 2 pene, care nici macar nu erau ale ei, si acum ruleaza cu 40 km la ora cu vant din fata si …Fantastic, preia conducerea cursei aici la Calugareni, localitatea ei de bastina, toti calugarenii sunt in stada sa o incurajeze, lumea striga, fantastic…” (nu, nu mergeam cu 40 la ora, nu eram la Kona, si nici nu sunt din Calugareni)

5)      Acasa, dupa o baie rece (cu gheata) si mult prea multa mancare consumata (a fost macel in frigider) am observat cu surprindere ca cei 210 km nu au lasat urme semnificative. Am avut zero febra musculara, zero dureri de spate sau de umeri (desi in trecut doar 30 de km de bicicleta ma imprieteneau cu tubul de gel anti-inflamator). Ma plang doar de o usoara arsura solara pe gat, in ciuda cremei cu protectie SPF 50.

6)      Nivelul meu de incredere pe 2 roti a crescut semnificativ. E minunat sa observi un progres vizibil in indemanare si curaj in doar cateva (multe) ore. Poate candva voi putea si eu sa intru in tranzitia 2 fara dictonul “hai sa recuperam ce se mai poate recupera la alergare” … astept cu nerabdare acea zi :D

7)      Cu aceasta “mica” iesire, am reusit sa recuperez putin din handicap si sunt in grafic pentru a indeplini un obiectiv foarte ambitios propus la inceputul planului de antrenament de half-iron: 1200 de km pe bicicleta (reali, in plus fata de sesiunile pe home-trainer sau la spinning) in 10 saptamani.

Tags: 

Comentarii

Tine-o tot asa, Andreea!!! :)

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.